aBC Summit
Cătălin Chimir, Managing Director SENARIA, a participat la Summitul de Business Creativ – „Business of Creativity”, un eveniment care a reunit profesioniști de top din arhitectură și design pentru a discuta despre transformarea viziunilor creative în afaceri sustenabile și de impact.
Alături de Anna Chițan (Annterior Studio), Andrei Lefter (DRS-Architects) și Răzvan Bârsan (Răzvan Bârsan + Partners), Cătălin a adus pe scenă perspectiva managementului de proiect ca partener strategic al procesului creativ, subliniind modul în care rigoarea tehnică și planificarea eficientă pot susține libertatea de creație.
Pornind de la experiența SENARIA în proiecte complexe – de la dezvoltări rezidențiale și industriale până la inițiative de regenerare urbană – intervenția sa a evidențiat importanța colaborării interdisciplinare pentru a transforma ideile arhitecților în proiecte durabile, coerente și relevante pentru comunitate.


